miercuri, 24 noiembrie 2010

Londra - Mai 2010

4 Mai 2010

Dimineaţa
O întâlnire aglomerată a început cu un bun venit de la partenerul gazdă, care a prezentat şi activităţile planificate.
Acestea au fost organizate în ideea implicării cursanţilor pe toată durata întâlnirii şi, prin urmare, fiecare participant,pe parcursul desfăşurării întâlnirii, a avut ocazia să-şi exprime propriile idei la subiectele privitoare la proiect.

Au avut de asemenea şansa să prezinte câteva din contribuţiile lor creative prin intermediul prezentărilor PowerPoint, pe care unii cursanţi le-au adus de acasă şi au fost introduse câteva laboratoare scurte bazate pe abilităţi specifice.
De vreme ce Giovanna, coordonatoarea, nu a fost în măsură să participe la întâlnire din motive familiale, s-a decis că Theresa de la The Mosaic (UK) va coordona întâlnirea şi toate rezultatele din cele 2 zile lucrătoare, precum prezentările partenerilor, notele de raportare şi chestionarele vor fi strânse şi oferite coordonatorului de Dora (Regione Campania) sau trimise la LUETEC prin poştă.
Sara Borrillo, de la LUETEC, a prezentat un videoclip făcut în Morocco, de artiştii locali cu care a lucrat, ca un exemplu de creativitate şi de împărtăşire a experienţei celor mai bune practici culese din zona Mediterană.

Apoi, partenerii au început să prezinte rezultatele analizei bazate pe chestionarele de creativitate ale căror întrebări principale au fost discutate-n Suedia de către parteneriat şi cursanţii locali.
Întrebările au fost organizate într-un mod consecvent de către coordonator şi partenerul italian, Regione Campania. Până-n ziua întâlnirii de la Londra, fiecare partener a reuşit să aibă unele chestionare, completate atât de trainerii, cât şi de cursanţii din organizaţia lor şi au avut câteva concluzii de prezentat.
Prezentările au fost interesante şi detaliate. Câteva din sondajele locale au fost terminate/duse la bun sfârşit, unele din ele doar parţial completate. S-a decis că rapoartele finale vor fi trimise coordonatorului în iulie 2010.
Aceasta ar permite un raport de încrucişare culturală “Artă pentru viaţă” privind modul în care creativitatea este percepută într-o varietate de furnizori VET. Raportul va fi doar orientativ şi va servi ca obiect de discuţie.
Activităţile grupului ţintă prevăzute dimineaţa târziu şi după-masa devreme s-au amânat până la întâlnirea de a 2-a zi, de vreme ce prezentarea sondajului a necesitat mai mult timp decât cel programat.

După-amiaza

După prânz, s-a finalizat prezentarea sondajelor şi a început Laboratorul de cântat creativ, organizat de partenerul gazdă. Mai mulţi cursanţi locali s-au alăturat reuniunii, pentru a participa la Laboratorul de cantat creativ.

Acesta a fost condus de Samuel Leslie Lee, cântăreţ de folk şi pedagog, considerat „unul dintre cei mai promiţători cântăreţi de folk ieşiţi la iveală pe scenele londoneze ale acestui deceniu” (The Independent)
Laboratorul a fost foarte antrenant şi toţi au participat cu interes şi entuziasm.
Au fost experimentate practici inovatoare cu privire la modul de a ne elibera propria voce şi expresia creatoare.

Un feedback pozitiv a venit de la participanţi. The Mosaic Art a filmat laboratorul pentru a-l încărca pe site-ul proiectului.
Partenerii s-au împărţit în 2 grupuri şi au început activităţi de grup ţintă, cu discuţii despre creativitate. Acesta a fost un brainstorming în rândul trainerilor şi cursanţilor despre aspectele creativităţii care ar putea fi întelese mai bine şi gândite în sistemele educaţionale, VET şi viaţa cea de zi cu zi.
Concentrarea partenerilor a fost intensă şi gândurile profunde au fost inspirate de schimbul liber de idei şi sentimente referitoare la subiect.
După câteva ore, cele două grupuri au oferit o sinteză a muncii lor şi şi-au împărtăşit-o între ei. Multe elemente au fost comune celor două grupuri.
Notele de raportare au fost scrise de Dora, pentru grupul 1 şi de Silvia (Fleishman), pentru grupul 2.
Acestea vor fi oferite coordonatorului ca materiale suplimentare create de parteneriat să inspire discuţii despre creativitate în diverse situaţii/direcţii.
După o pauză, Dora, din Regione Campania, a prezentat siteul. Acesta a fost creat în cadrul organizaţiei ei şi partenerilor le-a plăcut designul.
S-a decis că toţi partenerii vor trimite Dorei, până la sfârşitul lui iulie, poze, prezentări PowerPoint, FIM-uri, rapoarte şi toate materialele provenite din munca lor de până acum pentru “Artă pentru viaţă”.
În pagina de start s-a decis că ar trebui creată o bandă cu diverse fotografii de la întâlniri, acest lucru a fost, de asemenea, sugerat de Dora.
Un mod creativ de listare a acţiunilor de diseminare a fost sugerat de Silvia de la Karriere Club (AT).
6-3-5 Brainwriting (cunoscut, de asemenea, ca metoda 6-3-5), este o creativitate tehnică de grup, folosită în marketing, publicitate, design, scriere şi dezvoltare de produs. Bazat pe conceptul de Brainstorming, scopul lui 6-3-5 Brainwriting este de a genera 108 idei noi în jumătate de oră.
Tehnica implică 6 participanţi reuniţi într-un grup şi supervizaţi de un moderator. Fiecare participant se gândeşte la 3 idei la fiecare 5 minute.
Participanţii sunt încurajaţi să se bazeze pe ideile altora pentru inspiraţie, stimulând astfel procesul de creaţie. După 6 runde în 30 minute, grupul a gândit un total de 108 idei.
Partenerii au aplicat metodologia şi au scris un număr de idei pentru disemninarea rezultatelor in proiectul “Artă pentru viaţă” .
A fost distractiv şi animat.
Vom analiza conţinutul ideilor noastre “nebuneşti” la următoarea întâlnire.
Datele următoarei întâlniri n-au fost stabilite deoarece partenerii spanioli, care nu au putut lua parte la întâlnire, n-au dat nici o indicaţie specifică. Un termen limită pentru stabilirea datei trebuie fixat, deoarece cei mai mulţi dintre parteneri trebuie să-şi planifice totul în avans.
Un cursant din România, o tânără cântăreaţă de la SC GICEROVA SRL (RO), a cântat două cântece pentru grup, spre delectarea tuturor.


Un chestionar de evaluare a întâlnirii, trimis în prealabil prin e-mail de coordonator, a fost transmis şi completat.
Mosaic (UK) a înmânat certificatele de participare partenerilor şi tot grupul mare a mers la un frumos pub pe podul Hammersmith, să se bucure de o cină pe râul Tamisa.
Atmosfera a fost veselă şi toţi s-au simţit mulţumiţi de întâlnirea constructivă şi semnificativă.

miercuri, 20 octombrie 2010

A doua întâlnire - SUEDIA

5 Martie 2010

Dimineaţa partenerii, atât trainerii, cât şi cursanţii, s-au întâlnit la sediul partenerului suedez şi au început prezentările rezultatelor (proiectului) laboratorului „Artă pentru viaţă”. Au fost prezentări în Powerpoint realizate de Viksjöforsbaletten (SE), SC Gicerova SRL (RO), The Mosaic Art And Sound Ltd. (UK), Agencia de Desenvolvimento Regional do Vale do Ave (PT) , Leutec (IT).
Prezentările au fost folositoare pentru a favoriza o dezbatere pe tema creativităţii, aplicate pe domeniile specifice abordate de fiecare partener, în special cum să aplici teatrul în explorarea creativităţii - Agencia de Desenvolvimento Regional do Vale do Ave (PT) , cum să sporeşti performanţa coafurilor - SC Gicerova SRL (RO), cum să pui în practică ascultarea prin sunet şi muzică - The Mosaic Art And Sound Ltd. (UK, cum să angrenezi alţi cetăţeni în exprimări originale şi artă manuală – Leutec (IT)., cum să foloseşti dansul original pentru interacţiuni sociale - Viksjöforsbaletten (SE), şi Clubul de carieră – AT, gândire şi scris creative – Asociaţia culturală Minte Liberă – ES.


Partenerii, trainerii şi cursanţii, s-au întâlnit cu directorul scolii din Viksjöfors şi cu profesorii, şi au avut oportunitatea să-şi împărtăşească ideile privitoare la proiect. Au vizitat de asemenea anexele şcolii şi biblioteca şi au fost foarte interesaţi să cunoască maniera suedeză de management şcolar, în special procesul de luare a deciziilor de către managerii şcolii suedeze. De exemplu, unii dintre parteneri au fost suprinşi în mod plăcut să afle că toate deciziile privitoare la şcoală sunt de obicei luate ţinând cont mai întâi de punctul de vedere al elevului.
Imediat după prânz, unul dintre cursanţii de la Asociaţia de artă mozaicală şi sunet (UK), Stephen Hogan a delectat partenerii şi întreaga şcoală cu un show pe care l-a pregătit la Londra. Show-ul a fost un “Spectacol de fantezie pentru a intensifica concentrarea şi creativitatea prin arta de a jongla şi comunica”. Show-ul a durat mai mult de o oră şi partenerii, studenţii de la Gymnasium şi profesorii, cu toţii au fost încântaţi.
Aceasta a fost ocazia perfectă de a interacţiona cursanţii din UK cu ceilalţi cursanţi şi studenţi din Suedia, precum şi provocarea conştientizării proiectului „Artă pentru viaţă” şi a programelor Uniunii Europene.
Mai târziu, după-masa, partenerii, trainerii şi cursanţii, au mers în centrul oraşului Alfta să se întâlnească cu un artist rezident, domnul Olle Josson. După ce a cultivat pământul pe o perioadă de peste 15 ani, Josson s-a îndrăgostit de culoarea, textura şi forma tuturor resturilor metalice, pe care le-a cercetat şi sortat în vederea căutării unor piese de schimb pentru mai multe scopuri utilitare. Încă de la vârsta de 40 ani, Josson a creat scoruri ale uriaşelor resturi metalice – bazate pe sculpturi, cele mai multe dintre acestea aflându-se acum în ambele colecţii: publice şi private şi partenerii pot vedea sculpturile gigantului dispuse pe străzile oraşului Alfta.
Anume, seria de sculpturi din 3 părţi ale lui Josson, “Giganţii luptători din Alfta”, bazată pe un mit suedez, a trecut de-a lungul istoriei printre cetăţenii acestei regiuni, este realizată într-u totul din peste 40 tone de resturi metalice şi este actualmente plasată pe culmile a două vârfuri de munte diferite.
În această lucrare, giganţii de resturi metalice, Bock, Onne şi Starkotter, simulau vechile posturi ca duşmani de moarte pe culmile Suediei.
Conversaţia cu artistul a fost interesantă şi giganţii, subiecţii sculpturilor lui, au fost conectaţi la caracterele jocului teatral pe care partenerii aveau de gând să le repete pentru show-ul planificat în următoarea zi.
Show-ul va fi, de fapt, bazat pe aceleaşi legende ale giganţilor.
Partenerii au mers să viziteze un magazin de meşteşugari creativi şi au purtat o conversaţie plăcută şi au băut un ceai cu aceştia.
Întorşi la Centrul Sportiv Skalsjogarden, unde partenerii erau găzduiţi, trainerii şi cursanţii au mers să testeze schiatul suedez.
După schiat, partenerii s-au reunit in sala principală ca să repete: “Starkotter, Önne şi Bock”, o poveste locală scrisă de Christer Dahlberg.
Aceasta a fost o acţiune pe care cursanţii şi trainerii tuturor instituţiilor partenere au pregătit-o de-a lungul lunilor premergătoare întâlnirii din Suedia, urmând scenariul trimis de partenerii suedezi, Baletul Viksjöfor.
Repetiţia a fost extraordinară. Toată lumea s-a bucurat să interacţioneze cu ceilalţi, într-un fel foarte creativ, dând ce au ei mai bun, într-un mod armonios.

6 Martie 2010

Dimineaţa, partenerii s-au întâlnit în spaţioasa sală principală a Centrului Sportiv Skalsjogarden şi mulţi cursanţi locali au fost prezenţi. Aproximativ 40 de persoane au luat parte la întâlnire.
Paolo din Asociaţia de artă mozaicală şi sunet (UK) a prezentat 3 proiecte diferite logo-uri ale proiectelor de artă, pe care le-a pregătit la Londra în luna dinaintea întâlnirii. Decizia finală a fost logo-ul albastru cu verde.

Apoi Luetec (IT) a început o discuţie despre posibile întrebări pe care le-ar putea include într-un chestionar pentru două grupuri ţintă diferite: a) profesori/formatori/facilitatori; b) cursanţi.
Trainerii şi cursanţii prezenţi la întâlnire au luat parte plini de viaţă la dezbatere şi multe subiecte despre creativitate au fost evidenţiate, precum influenţa sistemului educaţional asupra creativităţii personale; creativitatea ar trebui să fie dezvoltată în mediul instituţional şi în afara acestuia; cum să conectezi creativitatea între sistemul educaţional formal şi sectorul non-formal de educaţie; poate creativitatea să fie gândită şi multe alte probleme.
Partenerii au selectat întrebările pentru a le include în chestionar şi coordonatorul a avut sarcina să le reunească într-un chestionar corespunzător.
S-a decis ca fiecare instituţie parteneră va întruni 10 chestionare completate de către profesori/formatori/facilitatori şi 5 chestionare de către cursanţi. Acestea vor fi aduse la următoarea întâlnire.
Datele următoarei întâlniri au fost confirmate: 14-15 mai. Asociaţia de artă mozaicală şi sunet (UK) va găzdui întâlnirea la Londra.
Câţiva dintre cursanţi şi-au exprimat nevoia de a primi mai multe informaţii despre programul de lucru înainte de întâlnire.
O scurtă analiza a activităţii următoarelor intalniri de proiect a fost împărtăşita printre parteneri.

După-amiaza

După prânz a fost timpul pentru ski suedez si toţi, atât cei care care puteau skia şi cei care nu încercaseră niciodată acest sport, s-au bucurat de un exerciţiu însorit în zăpadă şi skiat corespunzător în jurul Centrului sportiv.

Apoi, întorşi în sala de reuniuni, s-au creat 3 laboratoare de creativitate. Primul laborator a fost prezentat de Francesco de la Asociaţia Culturală Minte Liberă (ES), despre gândurile creatoare cu un joc de cărţi prezentând diverse situaţii care ar putea avea orice dezvoltare posibilă pe aripile fanteziei.
Al doilea laborator a fost prezentat de Silvia Fleishman de la Clubul de Carieră (AT) şi a fost un laborator de dans. Cu toţii au învăţat paşii de bază ai dansului vienez.
Al treilea laborator a fost prezentat de Teresa Dello Monaco de la Asociaţia de artă mozaicală şi sunet (UK). A fost despre cântat şi improvizatul cântatului în grup.
Apoi, trainerii şi cursanţii au avut repetiţia finală a „Gigantului suedez” şi, după cină, au jucat piesa de teatru.
Publicului, care număra/cuprindea cursanţi, studenţi şi adulţi, interesaţi de activităţile proiectului, i-a plăcut piesa de teatru şi s-a distrat foarte mult, însă ei au venit şi pentru a cunoaşte mai multe despre proiect şi cercetarea bazată pe creativitate din spatele acesteia.
Piesa de teatru a fost o extraordinară ocazie de a crea spiritul de echipă între parteneri- cursanţi şi traineri- şi să descopere creativitatea individuală şi colectivă, nu doar în mod teoretic.
După spectacol, partenerii şi cursanţii locali, în jur de 30 de persoane, s-au adunat în grupuri mici pentru a reflecta şi a împărtăşi feedback-ul, evaluând întalnirea.

Toţi partenerii au savurat întâlnirea din plin şi au crezut că nu a fost doar foarte plăcută, ci înălţătoare în cel mai productiv şi educaţional mod.
Un cursant din UK a comentat: “Această mobilitate mi-a oferit ocazia uneia dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa mea. Am învăţat despre importanţa de a fi creativ şi că noi toţi ar trebui să încercăm să introducem din ce în ce mai multe elemente creative în activitate noastră şi-n viaţa cea de toate zilele, năzuind noi soluţii şi modalităţi cu privire la alţii. Am învăţat asta la un nivel profund, în doar 2 zile şi m-am bucurat de sprijinul tuturor celorlalţi într-o atmosferă multiculturală, bucurie, spirit de cooperare/de echipă, armonia şi frumuseţea unui schimb cultural.
De asemenea, am avut şansa de a cunoaşte această parte a Suediei, care este aşa atractivă , cu zăpada ei şi liniştea naturală magică”.



miercuri, 3 martie 2010

Prima lectie de creativitate

"Cobaiul" nostru, Roxana, a fost sambata "materialul didactic" pe care colaboratorii nostri ne-au dat primele lectii de hair-styling si make-up.De aceasta data Roxana (pe care intotdeauna cursantii exerseaza diferite coafuri si machiaje, care mai de care mai creative) a fost ajutata de Mihai, care a "suportat" o demonstratie de face painting.

Laborator creativ "Arta pentru viata"

Partenerul roman va crea laboratorul "arta pentru viata" ca un instrument de imbunatatire a calitatii cursurilor de formare profesionala pe care deja le livreaza, in domeniul beauty business - respectiv frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist si cosmetician. In cadrul programei acestor cursuri va fi inclus un modul suplimentar despre creativitate si importanta ei in educatie si formare profesionala, ca si in dezvoltarea personala a fiecarui individ.

Grupul tinta este format din 30 tineri care frecventeaza (sau au absolvit) diferite grupe de formare in meseriile mentionate anterior, tineri la risc de marginalizare sociala din diferite motive (venituri reduse, apartenenta etnica, mediu rural izolat etc.)

Atelierul este deci Salonul Celia, locul in care cursantii invata sa transforme fiinta umana, infrumusetand-o si daruidu-i astfel incredere si curaj in a se confrunta cu o lume in care imaginea este din ce in ce mai importanta.
Si pentru ca orice artist are nevoie de o muza dar si de un... suport pentru a-si manifesta creativitatea, pe noi ne ajuta intotdeauna Roxana, care sta cuminte sa-i aranjam parul dar si s-o fotografiem... ca dovada pentru posteritate.

marți, 2 martie 2010

Prima intalnire de proiect

Prima intalnire de proiect a avut loc la Cracovia, in perioada 4 - 5 decembrie 2009.

In prima zi partenerii si-au prezentat organizatiile pe care le reprezentau si activitatea acestora. Prezentarile au fost utile pentru a intelege mai mult domeniile de activitate si grupurile-tinta ale fiecarui partener, ceea ce a dus la un profitabil schimb de informatii si s-a concentrat asupra unei altfel de expertize menita sa aduca cele mai utile contributii proiectului. Prezentarile PowerPoint aduse de parteneri si discutiile ulterioare au durat toata dimineata, dat fiind numarul mare de participanti, interactiunii pline de viata si dezbaterii.

Dupa-amiaza coordonatorul a rugat partenerii sa se imparta in doua grupuri pentru a incepe un atelier de discutii deschise pe ceea ce au apreciat ca aspectele cele mai relevante pentru creativitate atat din punct de vedere conceptual cat si practic. Motivul acestei activitati a fost de a produce un original "dictionar" realizat din aproximativ 10 cuvinte cheie pe care partenerii le-au selectat ca relevante pentru a defini creativitatea, in special in sectoarele educatie si formare profesionala, dar si pentru realitatile individuale si sociale ale cetatenilor europeni. Acest lucru va da roade intr-o perspectiva mai personalizata pentru activitatea de parteneriat si va conduce la un concept comun al notiunii de creativitate, bazat pe experientele diferite ale fiecarei tari, pentru a fi utilizate in viitor in contextul educatiei si formarii profesionale.

Discutia celor doua grupuri, lucrand separat dar in acelasi timp, a produs urmatoarele cuvinte cheie pentru a raspunde la intrebarile: Ce este creativitatea? De ce este legata creativitatea?
Grupa 1: potentialitate / libertate * / usurinta in gandire/ spatiu deschis/ creativitate de predare / invatare a creativitatii / C / I (C = creativitate I = inovare - inovatia este inclusa in creativitate)
Grupa 2: naturalete / imaginatie (cu perseverenta si entuziasm) /nevoie primordiala / fiind deschisi la orice / adoptarea unor modele unice
* Libertatea a fost un termen / concept comun pentru cele doua grupe, astfel incat grupa 2 nu a inclus-o.
Cele două grupuri s-au reunit si a urmat o discutie generala constructiva.

S-a decis ca, in timpul proiectului, partenerii sa produca un vademecum privind creativitatea pentru VET si cetateni, materiale pentru profesori si un manifest, de asemenea.

La sfarsitul dupa-amiezei, a avut loc o evaluare feedback verbala in randul partenerilor. Cateva extracte:
Coordonator italian (Luetec):
"Sunt foarte fericit pentru ca, in acest schimb de idei, alte noi subiecte au fost aduse in discutie. Trebuie sa incurajam educatia realizata in acest fel ".
Partener portughez:
"A fost important sa stim cu ce se ocupa fiecare partener si acum este mai usor sa relationam cu toate. A fost o zi foarte pozitiva si sunt gata sa merg mai departe in cautarea mea pe creativitate".
Partenerii romani:
“Zi foarte frumoasa, pozitiva si constructiva"
Partener polonez:
"Am depasit barierele lingvistice intr-un mod creativ. Eu abia am facut un curs de engleza si a fost extrem de plictisitor. Aceasta intalnire a fost naturala, creativa si constructiva ".
Partenerul UK:
"Putem spune ca avem asteptari mari de la acest proiect, avand in vedere inceputul sau atat de pozitiv si plin de imaginatie. Aceasta este intr-adevar o platforma europeana utila pentru cetatenii europeni ".
Partenerul italian (Regione Campania):
"Traim intr-o societate in care totul este masurat si are un pret. Am lucrat astazi intr-un spatiu in care nu exista nici o masura, nici un pret. Este aceasta deschidere care face acest proces de lucru chiar si mai valoros".
Partener spaniol:
"Ma simt foarte multumit cu privire la nivelul de exprimare si de sinceritate pe care le-am pus in efortul de a crea din senin".

Dimineata celei de-a doua zi a fost dedicata finalizarii a doua ateliere de creare a unui "dictionar al creativitatii" si de data aceasta sarcina partenerilor a fost de a produce o descriere scrisa a cuvintelor cheie selectate in ziua precedenta. O sarcina dificila, incheiata insa cu succes si care a produs primele materiale tangibile ale proiectului. Dictionarul poate vi studiat aici

Pe parcursul celei de-a doua parti a dupa-amiezii partenerii au mers in centrul orasului pentru a participa la un recital de pian cu muzica de Chopin, dat de catre o tanara pianista poloneza.

Despre proiect

Proiectul porneste de la premisa ca fiecare adult care invata are deja anumite abilitati creative pe care le poate folosi in mod constructiv in procesul de invatare, dar este nevoie ca aceste calitati sa fie in primul rand constientizate si apoi folosite in mod activ in procesul de invatare.
Parteneriatul isi propune sa realizeze un schimb de bune practici intre diferite structuri active in educatia si formarea adultilor, din 8 tari europene: Italia, Marea Britanie, Austria, Spania, Suedia, Portugalia, Polonia si Romania.

Se urmareste de asemenea demararea unei cooperari viitoare intre diferite structuri (companii private, ONG-uri, centre de formare, autoritati publice locale, nationale si transnationale etc.) interesate in dezvoltarea abilitatilor umane care au la baza creativitatea - ca si pentru confirmarea creativitatii ca o competenta cheie care poate fi invatata si dezvoltata pe tot parcursul vietii si in orice context de invatare (formal, informal, non formal).

Fiecare dintre institutiile partenere va crea cate un “laborator creativ” cu titlul “Arta schimba viata”, in contexte diferite, explorand diferite aspecte ale creativitatii: arte vizuale, muzica, literatura, teatru, dans, in domeniul TIC si in domenii ce tin de frumusetea umana: hair-styling, make-up.

Cursantii vor expune diferitele stadii ale lucrarilor lor creative, atat in cadrul unor intalniri comune ale proiectului cat si pe paginile web ale organizatiilor din care fac parte, si pe pagina comuna a proiectului.

In intregul sau, proiectul va conduce fiecare partener intr-o calatorie a dezvoltarii organizationale dar si personale impartind si comparand experientele acumulate in cadrul atelierelor creative si creand, cu totii, o noua sitaxa creativa comuna.
Diferitele traiectorii creative de invatare dezvoltate de parteneri vor fuziona intr-un concept comun de intelegere a inovarii care va fi conturat de un set comun de criterii.

Partenerul roman va integra activităţile proiectului in activităţile sale curente - respectiv in cadrul cursurilor de calificare pentru meseriile de frizer/coafor/manichiurist/pedichiurist si cosmetician . Astfel programele cursurilor vor fi imbogatite cu module de dezvoltare a creativitatii, iar aplicatiile practice vor pune un accent deosebit pe incurajarea cursantilor in a-si exprima originalitatea creativa - domeniile in sine oferind dealtfel oportunitati generoase in această directie.

Atelierele creative vor include cateva spectacole de modă - respectiv prezentări de coafuri, make-up şi body-painting insoţite de minireprezentaţii artistice - concerte, piese de teatru, dans etc. Cei mai activi şi implicaţi cursanţi vor participa la intalnirile de proiect organizate in Portugalia si Italia.